Misiuni populare – zile de har |
| Ca pregătire pentru Solemnitatea Învierea Domnului – Paștele, în perioada 24 – 26 martie, în parohia noastră au avut loc Misiuni populare, cu tema Despre adevărata convertire. Predicator a fost Pr. dr. Eduard Giurgi, Profesor de Drept Canonic la Facultatea de Teologie Catolică și Vicar Episcopal al secțiunii pentru cler.
Vineri, 24 martie, și sâmbătă, 25 martie programul spiritual a început la ora 16:30, când cei prezenți s-au rugat Coronița Milostivirii lui Dumnezeu și Sfântul Rozariu. Apoi, la 17:25, au meditat împreună Calea Sfintei Cruci, iar la ora 18:00, au participat la Sfânta Liturghie cu predica specială pentru Misiuni.
Pe 24 martie, ca în fiecare zi de vineri, după Sfânta Liturghie, a avut loc formarea permanentă a adulților. Cu acest prilej, Părintele Eduard Giurgi a vorbit despre o plagă teribilă a vremurilor actuale, traficul de persoane. Apoi, a prezentat câteva situații ce pot fi rezolvate de Tribunalul bisericesc.
| Pe 24 martie, ca în fiecare zi de vineri, după Sfânta Liturghie, a avut loc formarea permanentă a adulților. Cu acest prilej, Părintele Eduard Giurgi a vorbit despre o plagă teribilă a vremurilor actuale, traficul de persoane. Apoi, a prezentat câteva situații ce pot fi rezolvate de Tribunalul bisericesc.
Duminică, 26 martie, predici speciale de Misiuni au fost atât la Liturghia de la ora 9:00, cât și la Liturghia de la ora 11:00. La Sfânta Liturghie solemnă de la ora 11:00, comunitatea parohială s-a bucurat de prezența PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, care a prezidat celebrarea liturgică.
Dezvoltând tema predicilor celor trei zile de misiuni - Despre adevărata convertire, părintele predicator a vorbit, printre altele: despre importanța sacramentului Spovezii; despre faptul că a te converti înseamnă a-i acorda lui Dumnezeu primatul ce-i revine, ca Stăpân al vieţii omului şi al istoriei; despre faptul că a te converti înseamnă a lua în serios credința și a o transmite și copiilor; despre moștenirea spirituală pe care părinții trebuie să o lase copiilor lor, care este durabilă și mult mai importantă decât o moștenire materială; despre cât este de important să-i cerem Duhului Sfânt să ne ajute să ne convertim cu adevărat.
Duminică, la sfârșitul Liturghiei de la ora 11:00, credincioșii prezenți s-au rugat împreună pentru obținerea indulgenței plenare, iar Părintele Eduard Giurgi, predicatorul celor trei zile de misiuni, a dat binecuvântarea finală cu Sfânta Cruce.
La finalul celebrării, Părintele Paroh, Mihai Mărtinaș, i-a mulțumit Bunului Dumnezeu și Sfintei Fecioare pentru cele trei zile de har; i-a mulțumim Părintelui predicator pentru cuvintele de zidire spirituală și Preasfințitului Cornel Damian, pentru prezență. PS Cornel a mulțumit, la rândul său, pentru invitația de a participa la Liturghia de încheiere a misiunilor și și-a exprimat bucuria de a fi prezent în mijlocul comunității Adormirea Maicii Domnului.
Parcursul spiritual al celor trei zile de misiuni i-a ajutat pe cei care au participat la celebrările liturgice să înainteze în viața lor de credință și să facă împreună un pas înainte spre sfințenia personală.
Misiunile populare reprezintă o serie de predici organizate în anumite tim¬puri forte din Anul liturgic, cum este Postul Mare, care au ca scop formarea creştină a credincioşilor, dar mai ales înaintarea lor în viaţa spirituală.
Caracterul „popular” al misiunilor este dat de faptul că acestea se adresează întregii comunităţi; este un moment de întâlnire a membrilor comunităţii între ei şi a tuturor, cu păstorul lor, în ascultarea, înţelegerea şi aprofundarea cuvântului lui Dumnezeu.
| |
|
|