PAROHIA ROMANO - CATOLICĂ ADORMIREA MACII DOMNULUI BUCURESTI

Actualitate 2020

Actualitate 2019

Actualitate 2018

Actualitate 2017

Actualitate 2016

Actualitate 2015

Actualitate 2014


Vizita pastorală a ÎPS Aurel în Parohia noastră



Duminică, 19 ianuarie, am avut bucuria de a fi comunitatea parohială în care noul Arhiepiscop Mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, Înaltpreasfințitul Aurel Percă, a făcut prima sa vizită pastorală, unde a prezidat Sf. Liturghie de la ora 11.00. În jurul altarului s-au aflat Pr. Mihai Mărtinaș, parohul comunității noastre; Pr. Gabriel Popa, Secretar eparhial; și Pr. dr. Emil Moraru, Prodecan la Facultatea de Teologie Romano-Catolică București. La începutul celebrării liturgice, Arhiepiscopul și-a exprimat bucuria de a fi în mijlocul comunității noastre, „adunate pentru a se hrăni din cuvântul lui Dumnezeu” și i-a îndemnat pe cei prezenți să se roage împreună pentru „întreaga comunitate, pentru părintele paroh, pentru părintele vicar, pentru copii, tineri, familii și pentru cei aflați în suferință”.
În cuvântul de învățătură, ÎPS Aurel, plecând de la Evanghelia zilei, a spus: „«Iată Mielul lui Dumnezeu!», ne spune și nouă astăzi Ioan Botezătorul. Mai ales când suntem în biserică, dar și în momentele în care ne rugăm, putem auzi acest glas lăuntric: «Iată Mielul lui Dumnezeu! Iată-l pe Acela care te mântuiește! Iată-l pe Acela care ia asupra Sa păcatul tău!» În fața noastră stă în permanență Cristos! Cristos este mereu în mijlocul nostru și noi trebuie să-l simțim. Dincolo de imaginea aceasta a mielului lui Dumnezeu, trebuie să-l simțim ca pe un adevărat prieten, frate, învățător, ca pe un adevărat Mântuitor”. Apoi i-a îndemnat credincioși ca după sărbătoarea Nașterii Domnului, când l-am adorat pe Isus în misterul Crăciunul, în acest timp liturgic – timpul de peste an – „să ne întrebăm dacă suntem capabili să-l mai redescoperim. Poate nu sub chipul Pruncului divin, copilul așezat în iesle, dar poate îl găsim la locul de muncă, în colegul nostru; poate-l descoperim în vecinul de casă, în șeful nostru, în funcționarul nu tocmai amabil. Toate acestea sunt situații în care îl putem descoperi pe Cristos. Suntem chemați să recunoaștem chipul lui Cristos în toți cei care ne înconjoară. [...]”, a mai spus Înaltpreasfințitul. Membrii comunității parohiale s-au implicat în celebrarea liturgică prin citirea lecturilor, a Rugăciunii credincioșilor, prin oferirea darurilor. Înainte de binecuvântarea finală, Părintele paroh i-a adresat Arhiepiscopului câteva cuvinte: „[...] Prezența Excelenței Voastre în mijlocul comunității noastre ne onorează, și vă mulțumim pentru acest lucru, dar ne și responsabilizează. Prezența Dumneavoastră este o mare binecuvântare pentru noi toți, dar eu cred că ne și cere un angajament mai matur și mai profund! Trebuie să continuăm lupta și strădania noastră de a fi o parohie unde domnesc buna înțelegere, spiritul de întrajutorare, sinceritate și iubirea frățească. Trebuie să continuăm lupta și strădania noastră de a deveni sfinți, iar acest lucru se va realiza doar dacă vom fi mereu „ÎNRĂDĂCIAȚI ȘI ÎNTEMEIAȚI ÎN IUBIRE” Vă mulțumim, Excelență, și vă asigurăm de rugăciunea noastră! Veți fi oricând binevenit în comunitatea noastră parohială!” Apoi, corul de copii al parohiei i-a oferit ÎPS Aurel un dar muzical, cântecul „Haideți copii la Maria”, și un buchet de trandafiri! Celebrarea liturgică s-a încheiat cu binecuvântarea arhierească! Pentru toți a fost un moment de har, pentru care îi mulțumim lui Dumnezeu! Fotografii realizate de Bogdan Moisa și Bogdan Mălureanu
copyright©PAROHIA ROMANO-CATOLICĂ ADORMIREA MAICII DOMNULUI,București